• Anastasia Gavrilovici

    Anastasia Gavrilovici (n. 1995) este poetă și traducătoare. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A colaborat cu diferite publicații din țară și a tradus cărți din engleză, franceză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal, Goran Simić, literatură pentru copii). A debutat cu volumul Industria liniștirii adulților (Casa de Editură Max Blecher, 2019; 2021), pentru care a primit mai multe premii, printre care și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut, premiul „Tânărul poet al anului 2019” și Premiul revistei „Observator cultural” la categoria Debut. Locuiește în București, unde este redactor al revistei „Poesis internațional”, traduce și urmează studii doctorale în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București.
  • Teona Galgoțiu

    Teona Galgoțiu (n. 1998, București) este regizoare de film și scriitoare. Printre festivalurile la care a participat se numără Sarajevo, Shanghai, și Ji.hlava, iar textele ei au fost publicate în antologii precum Zona Nouă, Dragă Virginia, Subcapitol, Lighthouse Literary Journal. Face parte din echipa de organizare a Festivalului Super din 2014, a cărei miză principală este educația adolescenților prin intermediul artei, și este fondatoarea platformei Gura Mare, care explorează poezia prin proiecte interdisciplinare, pentru care a primit premiul de experiment poetic „Gheorghe Iova”. În 2020 a debutat cu volumul de poezii „Mă uit înapoi și dispare” la OMG Publishing (Premiul de debut „Iustin Panța”, Cartea de poezie a anului ARCCA) iar în 2023, a câștigat Premiul Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj, cu „Vreau să sparg sera”.
  • Mara Cioroianu

    Mara Cioroianu este studentă la științe politice. În poemele sale, abordează teme socio-politice deoarece crede că arta este inerent politică. A publicat pe diverse platforme online (Echinox, Literatură și Feminism, DLITE, VERSUS magazine, Cutra, etc.), citindu-și o parte din poezii și public. A participat la ateliere Super în liceu și la Z9 Camp în studenție. În timpul liber, face brainstorming de idei pentru scurtmetraje și combină stiluri de eyeliner.
  • Agnes Kali

    Născută în 1996 la Sf. Gheorghe (Covasna), e poetă, dramaturg, una din membrii fondatori a grupării anarcho-feministe kk_kollektiv. Poeziile sale au apărut în antologii maghiare, române și internaționale, au fost traduse în mai multe limbi. A publicat două volume în limba maghiară (Ópia, Megvakult angyalok) și una în limba română (Trofeu pânã ieri, trad. Andrei Doșa). Trăiește la Budapesta.